Acasa arrow CONTABILITATE arrow Fiscalitate arrow Regimul Formularelor Fiscale in Romania
Regimul Formularelor Fiscale in Romania Imprimare E-mail

Image 

010 Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică (OMEF 2296/2007) Formular 010

o       Se completează de persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică. Declaraţia de înregistrare se completează la înfiinţare, iar declaraţia de menţiuni se completează când se modifică datele declarate anterior. Se utilizează la atribuirea codului de identificare fiscală şi eliberarea certificatului de înregistrare fiscală, precum şi la actualizarea informaţiilor. Se completează în două exemplare.

020 Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice române (OMFP 262/2007) Formular 020  

o       Se completează de persoanele fizice, altele decât cele care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere. Se utilizează la atribuirea codului de identificare fiscală şi eliberarea certificatului de înregistrare fiscală, precum şi la actualizarea informaţiilor. Declaraţia se depune direct sau prin împuternicit/reprezentant fiscal, la registratura organului fiscal competent, sau la poştă prin scrisoare recomandată. Organul fiscal competent este: pentru contribuabilii care se înregistrează direct sau prin împuternicit:  organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal contribuabilul sau, în cazul depunerii declaraţiei de menţiuni, organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit; pentru contribuabilii care se înregistrează prin reprezentant fiscal: organul fiscal competent pentru administrarea persoanei impozabile care are calitatea de reprezentant fiscal

030 Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice străine (OMFP 262/2007) Formular 030

o       Se completează de persoanele fizice străine care obţin venituri din activităţi independente, de natura celor prezentate mai sus, la formularul 020. Se completează în două exemplare.

040 Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru instituţiile publice (OMFP 262/2007) Formular 040

o       Se completează de instituţii publice, în două exemplare. Se utilizează la atribuirea codului de identificare fiscală şi eliberarea certificatului de înregistrare fiscală, precum şi la actualizarea informaţiilor.

050 Cerere de înregistrare a domiciliului fiscal al contribuabilului (OMFP 262/2007) Formular 050

o       Cererea se depune în cazul în care domiciliul fiscal este diferit de domiciliul sau sediul social, ori în cazul în care contribuabilul îşi schimbă domiciliul fiscal declarat anterior. Se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află noul domiciliu fiscal şi va fi însoţită de documente care să facă dovada deţinerii sau ocupării legale a spaţiului pentru noul domiciliu fiscal. Se completează într-un singur exemplar.

060 Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru sediile secundare (OMFP 2296/2007) Formular 060

o       Se utilizează la înregistrarea sediilor secundare care au obligaţii de plată. Se întocmeşte în două exemplare.

070 Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere (OMFP 262/2007) Formular 070

o       Se completează de contribuabilii persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere Sunt exceptaţi contribuabilii care desfăşoară exclusiv activităţi într-o formă de asociere. Declaraţia se depune direct sau prin împuternicit/reprezentant fiscal, la registratura organului fiscal competent, sau la poştă prin scrisoare recomandată. Organul fiscal competent este: pentru contribuabilii care se înregistrează direct sau prin împuternicit:  organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal contribuabilul sau, în cazul depunerii declaraţiei de menţiuni, organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit; pentru contribuabilii care se înregistrează prin reprezentant fiscal: organul fiscal competent pentru administrarea persoanei impozabile care are calitatea de reprezentant fiscal

080 Declaraţie de modificare a domiciliului fiscal (OMFP 1346/2006) Formular 080

o       Se completează de asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică. Începând cu data de 1 ianuarie 2007, domiciliul fiscal al contribuabililor este sediul acestora sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală. Contribuabilii menţionaţi, înregistraţi la 1 septembrie 2006, au obligaţia să solicite modificarea domiciliului fiscal, în vederea eliberării certificatului de înregistrare conţinând adresa noului domiciliu fiscal. Prezentarea acestei declaraţii trebuie să fie însoţită de o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală emis anterior şi de actele doveditoare ale informaţiilor cuprinse în această declaraţie. Se întocmeşte în două exemplare; se poate utiliza echipament informatic pentru editare.

090 Declaraţie de înregistrare fiscală / Declaraţie de menţiuni pentru contribuabilii nerezidenţi stabiliţi în spaţiul comunitar care se înregistrează direct (OMFP 2157/2006) Formular 090

o       Contribuabilii nerezidenţi, stabiliţi în spaţiul comunitar, care au dreptul de a se înregistra direct în România, au obligaţia de a depune acest formular la Serviciul de administrare a contribuabililor nerezidenţi din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti. Formularul se depune direct la registratură sau la poştă, prin scrisoare recomandată, şi va fi însoţit de o copie autentificată a certificatului de înregistrare eliberat de autoritatea fiscală din ţara în care este stabilit contribuabilul. Copia certificatului de înregistrare va fi însoţită de traducerea în limba română, certificată de traducători autorizaţi.

091 Declaraţie de înregistrare în scopuri de TVA / Declaraţie de menţiuni a altor persoane care efectuează achiziţii intracomunitare(OMFP 2224/2006) Formular 091

o       Persoana impozabilă care nu este înregistrată şi care nu are obligaţia să se înregistreze, conform art. 153 din Codul fiscal, şi persoana juridică neimpozabilă care are obligaţia sau optează să se înregistreze pentru efectuarea achiziţiilor intracomunitare, potrivit art. 1531 din Codul fiscal, depun la organul fiscal competent în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul fiscal acest formular. Declaraţia se completează în două exemplare: un exemplar, însoţit de o copie de pe certificatul de înregistrare/certificatul de înregistrare fiscală, precum şi de pe decizia de înregistrare a domiciliului fiscal (decizia de înregistrare a domiciliului fiscal la cererea contribuabilului sau decizia privind modificarea din oficiu a domiciliului fiscal al contribuabilului), după caz, se depune la registratura organului fiscal competent; un exemplar se păstrează de către contribuabil.

100 Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat (OPANAF 101/2008) Formular 100  

o       Se completează de plătitorii de impozite, taxe şi contribuţii sociale cărora le revin obligaţii de plată la bugetul stat, conform Nomenclatorului din Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 101/2008. Declaraţia include date referitoare la obligaţii ca, de exemplu: impozit pe profit din asociere; accize; impozit privind venitul persoanelor fizice; taxa de timbru social asupra jocurilor de noroc; contribuţii sociale; impozit pe veniturile microîntreprinderilor şi altele. Declaraţia se depune în format electronic sau pe hârtie prin codificarea informaţiilor sub formă de cod de bare (vezi OMFP 409/2006 cu modificările ulterioare). Se folosesc programele respective, puse la dispoziţie gratuit de Ministerul Economiei şi Finanţelor. . Se poate depune şi prin Internet.

101 Declaraţie privind impozitul pe profit (OPANAF 101/2008) Formular 101  

o       Se completează anual de către plătitorii de impozit pe profit. Declaraţia se depune în format electronic, sau pe hârtie prin codificarea informaţiilor sub formă de cod de bare (vezi OMFP 409/2006 cu modificările ulterioare), prin folosirea programelor respective, puse la dispoziţie gratuit de Ministerul Economiei şi Finanţelor.    Se poate depune şi prin Internet.

102 Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale (OPANAF 101/2008) Formular 102

o       Se completează şi se depune de plătitorii de contribuabilii cărora le revin obligaţii de  plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale cuprinse în Nomenclatorul obligaţiilor în anexa nr. 16 la Ordinul Preşedintelui ANAF 101/2008. Declaraţia se depune în format electronic sau pe hârtie prin codificarea informaţiilor sub formă de cod de bare (vezi OMFP 409/2006 cu modificările ulterioare). Se foloseşte programul puse la dispoziţie gratuit de Ministerul Economiei şi Finanţelor. . Se poate depune şi prin Internet.

103 Declaraţie privind accizele (OPANAF 101/2008) Formular 103

o       Se depune de către plătitorii de accize, cărora le revin, potrivit titlului VII din Codul fiscal, obligaţiile de plată la bugetul de stat cuprinse în Nomenclatorul prevăzut în anexa nr. 17 la ordinul menţionat. Operatorii economici importatori de produse  accizabile nu vor cuprinde în declaraţie accizele aferente produselor provenite din import, care se declară în declaraţia vamală. Se foloseşte programul puse la dispoziţie gratuit de Ministerul Economiei şi Finanţelor. . Se poate depune şi prin Internet.

104 Declaraţie privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor (OPANAF 101/2008) Formular 104

o       Se depune de către persoanele juridice, constituite între contribuabilii prevăzu.i la art. 13 lit. c) .i e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, de către persoana responsabilă, desemnată potrivit legii. Declaraţia cuprinde informaţii privind asociaţii persoane juridice străine şi/sau persoane fizice. Se foloseşte programul puse la dispoziţie gratuit de Ministerul Economiei şi Finanţelor. .

120 Decont privind accizele (OPANAF 101/2008) Formular 120

o       Se completează de către producătorii sau importatorii de produse accizabile. Se depune în format electronic cu ajutorul programului pus la dispoziţie gratuit de Ministerul Economiei şi Finanţelor. Se poate depune şi prin Internet.  

121 Declaraţie privind accizele aferente diferenţelor de produse accizabile transportate în regim suspensiv (OMFP 110/2007)    Formular 121

o       Se utilizează la declararea diferenţelor rezultate din neprimirea de către antrepozitul fiscal care a expediat produsul accizabil în regim suspensiv, în termen de 45 de zile lucrătoare, a exemplarului 3 al documentului administrativ de însoţire, certificat de organul fiscal competent; se depune de către antrepozitarul autorizat. Se depune în format electronic, la registratura organului fiscal, sau la poştă prin scrisoare recomandată (sau prin SEN, de către marii contribuabili). Formatul electronic va fi însoţit de formularul pe suport hârtie, semnat şi ştampilat. Formatul electronic se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor.

122 Declaraţie privind accizele aferente diferenţelor de produse accizabile transportate în regim suspensiv (OMFP 535/2007)  Formular 122

o       Declaraţia se depune de către antrepozitarul autorizat, în cazul neprimirii exemplarului 3 al documentului administrativ de însoţire de la antrepozitul fiscal primitor, în situaţia livrărilor de produse accizabile în regim suspensiv, în maximum 5 zile de la expirarea termenului de 45 de zile lucrătoare de la data expedierii produsului accizabil.

130 Decont privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă (OPANAF 101/2008) Formular 130

o        Se completează de către producătorii interni de ţiţei. Se depune în format electronic, cu ajutorul programului pus la dispoziţie gratuit de Ministerul Economiei şi Finanţelor. Se poate depune şi prin Internet.

140 Cerere pentru obţinerea certificatului digital (OMEF 858/2008) Formular 140

o       Se  completează şi se transmite prin Internet de contribuabilii care doresc să depună declaraţiile 100, 101, 102, 103, 120, 130, 300, 301, 710 prin Internet. Pentru a obţine de la MEF certificatul de semnătură electronică folosind această cerere, depusă la Direcţia generală a finanţelor publice judeţeană sau la Direcţia generală a finanţelor publice a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială  îşi au domiciliul fiscal. Acest formular este inclus în  această pagină doar pentru informare, şi nu pentru utilizare, deoarece el se obţine în urma procedurii explicate în instrucţiunile aferente depunerii on-line. Valabilă până la data de 1 mai 2008, după care MEF nu mai eliberează certificate de semnătură electronică. Cei interesaţi se pot adresa altor autorităţi de certificare, ca de exemplu Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina. sau Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina. .

141 Cerere pentru revocarea certificatului digital (OMEF 858/2008) Formular 141

o       Revocarea certificatului digital eliberat de MEF se solicită, în general, de titularul acestuia. Valabil până la data de 1 mai 2008.

150 Cerere pentru utilizarea unui certificat digital calificat (OMEF 858/2008) Formular 150

o       Cererea pentru utilizarea unui certificat digital calificat (emis de o altă autoritate decât MEF) se completează, se transmite electronic şi se listează prin funcţionalităţile puse la dispoziţie de serviciul "Depunere declaraţii on-line".  Exemplarul listat, semnat şi ştampilat de către contribuabil, conform legii, se depune de către persoana împuternicită pentru semnarea declaraţiilor fiscale, la direcţia generală a finanţelor publice judeţeană sau, după caz, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal. Cererea în format hârtie va fi însoţită de următoarele documente: documentul de identitate a solicitantului, în original şi în copie;   documentul eliberat de contribuabil, din care rezultă dreptul solicitantului de a semna declaraţiile fiscale pentru contribuabil. Acest formular este inclus în această pagină doar pentru informare, şi nu pentru utilizare, deoarece el se obţine în urma procedurii explicate în instrucţiunile aferente depunerii on-line.

o       Documentul de confirmare a certificatului digital calificat se depune în format electronic, semnat digital de către solicitant şi confirmat prin semnătura electronică a autorităţii de certificare. Document de confirmare

151 Cerere pentru revocarea dreptului de utilizare a serviciului Depunere declaraţii on-line (OMEF 858/2008) Formular 151

o       Cererea pentru revocarea dreptului de utilizare a serviciului "Depunere declaraţii on-line" se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin funcţionalităţile puse la dispoziţie de serviciul "Depunere declaraţii on-line".

200 Declaraţie privind veniturile realizate (OMEF 2371/2007) Formular 200  

o         Se completează de către contribuabilii persoane fizice care obţin venituri din: activităţi independente (activităţi comerciale, profesiuni libere, drepturi de proprietate intelectuală), din cedarea folosinţei bunurilor (închirieri, arendă), din activităţi agricole (de felul cultivării florilor, a legumelor în sere, a pepinierelor etc.), din operaţiuni de cu valută la termen şi din transferul titlurilor de valoare (acţiuni). Citiţi şi explicaţiile de la formularul 020. Declaraţia se completează înscriind cu majuscule, citeţ şi corect, datele prevăzute de formular. Se completează în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Declaraţia se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată.

201 Declaraţie privind veniturile din străinătate (OMEF 2371/2007)   Formular 201 

o         Declaraţia se completează de către persoanele fizice române cu domiciliul în România, care realizează venituri din străinătate. Aceste venituri provin din activităţi comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor, dividende, dobânzi, premii şi jocuri de noroc, câştiguri din transferul titlurilor de valoare, pensii şi altele. Se depune câte o declaraţie pentru fiecare ţară şi pentru fiecare categorie de venit. Declaraţia se depune şi de către cei care îndeplinesc condiţiile de rezidenţă timp de 3 ani, conform art. 7 Cod Fiscal. Se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Declaraţia se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată. Nu se declară veniturile din salariile obţinute în străinătate.

204 Declaraţie anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică (OMEF 2371/2007)   Formular 204  

o         Se completează în cazul asocierilor fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice sau între persoane fizice şi persoane juridice române cu statut de microîntreprindere, în cadrul căreia se realizează venituri din activităţi independente - comerciale şi profesii libere, inclusiv din activităţi adiacente sau din activităţi agricole. Asociaţiile care realizează mai multe categorii de venit depun câte o declaraţie pentru fiecare categorie. Declaraţia se depune de către asociatul desemnat să răspundă pentru îndeplinirea obligaţiilor asocierii faţă de autorităţile publice.  Acesta va transmite o copie a declaraţiei fiecărui asociat. Se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Declaraţia se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată.

205 Declaraţie informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit (OMEF 2371/2007)     Formular 205

o         Se completează de către plătitorii de venit care au obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, cu excepţia veniturilor de natură salarială şi asimilate acestora. Se depune pe suport magnetic sau optic, prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor.

208 Declaraţie informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal (OMEF 330/2007) Formular 208

o         Se completează de către notarii publici care au obligaţia calculării, încasării şi virării impozitului pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal. Se depune în format electronic, pe suport magnetic sau optic, prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor.

209 Declaraţie privind veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal (OMFP 914/2005) Formular 209

o         Se completează de către persoanele fizice care realizează venituri supuse impozitului pe venit din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, în situaţia în care transferul dreptului de proprietate asupra construcţiilor sau terenurilor se face prin altă procedură decât cea notarială, conform legii. Dacă se realizează venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal din mai multe tranzacţii, atunci se depune câte o declaraţie pentru fiecare tranzacţie. Se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Declaraţia se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată.

210 Fişa fiscală (OMEF 2293/2007) Formular 210

o         Fişa fiscală privind impozitul pe veniturile din salarii se completează de către angajatori pentru fiecare persoană fizică care realizează venituri din salarii sau asimilate acestora. Fişele fiscale se depun în format electronic, însoţite de un borderou privind conţinutul acestora, semnat şi ştampilat. Se foloseşte programul de asistenţă elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor.

220  Declaraţie privind venitul estimat  (OMEF 2371/2007)  Formular 220 

o         Declaraţia se completează de către persoanele fizice care realizează venituri în bani şi/sau în natură, provenind din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole impuse în sistem real, venituri din cedarea folosinţei bunurilor calificate în categoria venituri din activităţi independente. Nu depun contribuabilii care realizează venituri din arendare. Cei care obţin venituri din mai multe surse depun câte o declaraţie pentru fiecare sursă. În situaţia închirierii bunurilor deţinute în comun, fiecare coproprietar completează şi depune câte o declaraţie corespunzător cotei care îi revine din proprietate. Se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Declaraţia se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată.

221 Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit (OMEF 2371/2007)   Formular 221

o         Se completează de către persoanele fizice care realizează venituri în bani şi/sau în natură, provenind din valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere şi solarii şi/sau sistem irigat, din valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor, din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea, pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit. Se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Declaraţia se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată.

222 Declaraţie informativă privind începerea sau încetarea activităţii persoanelor fizice care desfăşoară activitate în România şi care obţin venituri sub formă de salarii din străinătate (OMEF 2371/2007)  Formular 222

o         Se completează de către persoanele juridice, fizice sau orice altă entitate la care îşi desfăşoară activitatea persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi care obţin venituri sub formă de salarii din străinătate. Se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Declaraţia se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată

223 Declaraţie privind veniturile estimate pentru asocierile fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice    (OMEF 2371/2007) Formular 223  

o         Declaraţia se completează în cazul asocierilor fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice care realizează venituri din activităţi independente - comerciale şi profesii libere, inclusiv din activităţi adiacente, precum şi din activităţile agricole. Se depune câte o declaraţie estimativă pentru fiecare sursă, respectiv pentru fiecare categorie de venit. Declaraţia se completează de către asociatul desemnat să răspundă de îndeplinirea obligaţiilor asocierii faţă de autorităţile publice. Se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Declaraţia se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată.

224 Declaraţie privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoane fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România (OMEF 2371/2007)       Formular 224

o         Se depune de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România. Se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Declaraţia se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată, lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare pentru care s-a realizat venitul.

230 Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul pe venitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ    Formular 230

o         Se completează de contribuabilii care realizează venituri din salarii şi asimilate acestora, în următoarele situaţii: a) au efectuat în anul de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private, şi solicită restituirea acestora; b) doresc ca o sumă din impozitul anual să fie destinată pentru sponsorizarea organizaţiilor nonprofit. Se poate nominaliza o singură entitate nonprofit sau unitate de cult c) solicită deducerea din veniturile impozabile din salarii, obţinute la funcţia de bază, a cheltuielilor efectuate pentru economisire în sistem colectiv pentru domeniul locativ, în limita unei sume maxime de 300 lei pe an. Se completeazã de mânã, în douã exemplare, din care unul rãmâne la contribuabil. Cererea se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandatã.

250 Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din România de persoanele fizice (OMEF 2371/2007) Decizie 250

o       Persoanele fizice care obţin venituri din activităţi comerciale, din profesii libere, din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, din transferul titlurilor de valoare din operaţiuni cu valută la termen, primesc această decizie care stabileşte suma care mai trebuie plătită sau, dimpotrivă, care trebuie restituită de fisc, în conformitate cu informaţiile din Declaraţia de venit depusă de contribuabil şi cu datele administraţiei fiscale.

251 Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din străinătate realizate de persoanele fizice (OMEF 2371/2007) Decizie 251

o       În baza declaraţiei contribuabilului român privind veniturile obţinute din străinătate, şi pe baza propriilor date, fiscul trimite această decizie care stabileşte suma care mai trebuie plătită sau, dimpotrivă, care trebuie restituită de fisc. Veniturile avute în vedere sunt cele din activităţi comerciale, din profesii libere, din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, din cedarea folosinţei bunurilor, din transferul titlurilor de valoare, din dividende, dobânzi, câştiguri la jocurile de noroc. Se ia în consideraţie impozitul plătit în străinătate (credit fiscal).

260 Decizie de impunere pentru plăţi anticipate cu titlu de impozit (OMEF 2371/2007) Decizie 260

o       În baza declaraţiei contribuabilului şi pe baza propriilor date, fiscul trimite această decizie care stabileşte valoarea plăţilor anticipate din impozit. Veniturile avute în vedere sunt estimate fie în sistem real, fie pe baza normelor de venit.

300 Decont de taxa pe valoarea adăugată (OPANAF 94/2008) Formular 300

o         Se completează de persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. Formularul se completează cu ajutorul programului de asistenţă pus la dispoziţie de Ministerul Economiei şi Finanţelor. Contribuabilii din Alba, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Buzău, Cluj, Covasna, Giurgiu, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea şi Vâlcea îl pot depune şi prin Internet. 

301 Decont special de taxa pe valoarea adăugată (OMFP 254/2008) Formular 301

o         Se completează de către persoanele neînregistrate conform art. 153 din Codul Fiscal . Se întocmeşte în două exemplare, semnate şi ştampilate. Formularul se completează cu ajutorul programului de asistenţă pus la dispoziţie de Ministerul Economiei şi Finanţelor. Se poate depune şi prin Internet. Se utilizează începând cu declararea obligaţiilor fiscale aferente lunii ianuarie 2008.

308 Cerere de rambursare pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene (OMFP 523/2007) Formular 308     (Application for VAT refund by the taxable persons non-registered for VAT purposes in Romania  established in another EU Member State )  Filling instructions in English   

o         Cererea de rambursare se depune de către persoanele impozabile neînregistrate şi care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene, pentru rambursarea taxei facturată de alte persoane impozabile şi achitată de aceasta pentru bunurile mobile care i-au fost livrate sau serviciile care i-au fost prestate în beneficiul său în România, precum şi a taxei achitate pentru importul bunurilor în România pe o perioadă de minimum trei luni sau maxim un an calendaristic sau pe o perioadă mai mică de trei luni rămasă din anul calendaristic. Cererea se depune în termen de 6 luni de la încheierea anului calendaristic în care taxa devine exigibilă.

313 Cerere de rambursare pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România, stabilite în afara Comunităţii (OMFP 523/2007)  Formular 313

o         Cererea de rambursare se depune de către persoanele impozabile neînregistrate şi care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în afara Comunităţii, pentru rambursarea taxei facturată de alte persoane impozabile şi achitată de aceasta pentru bunurile mobile care i-au fost livrate sau serviciile care i-au fost prestate în beneficiul său în România, precum şi a taxei achitate pentru importul bunurilor în România pe o perioadă de minimum trei luni sau maxim un an calendaristic sau pe o perioadă mai mică de trei luni rămasă din anul calendaristic

321 Cerere de restituire de accize  (OMEF 420/2007) Formular 321

o       Se depune de către utilizatorii produselor supuse accizelor armonizate, pentru care se acordă scutire indirectă

390 VIES Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile intracomunitare de bunuri (OMFP 552/2008) Formular 390

o       Se depune de către persoanele înregistrate în scopuri de TVA care au efectuat în trimestrul de raportare livrări, achiziţii în ţările membre ale Uniunii Europene, sau livrări şi achiziţii în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, astfel cum sunt definite în titlul VI din Codul fiscal. Formularul se completează cu ajutorul programului de asistenţă pus la dispoziţie de Ministerul Economiei şi Finanţelor.

o       Se utilizează începând cu operaţiunile desfăşurate în trimestrul I al anului 2008

392 Declaraţie informativă privind  livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în anul 2006 (OANAF 86/2007) Formular 392

o         Formularul "Declaraţie informativă privind livrarile de bunuri si prestarile de servicii" se completează de către: persoanele impozabile inregistrate ca platitori de TVA la data de 31 decembrie 2006, a căror cifra de afaceri, este inferioară sumei de 10.000 euro, precum şi de către persoanele impozabile care, la data de 31 decembrie 2006, se aflau în regimul special de scutire în condiţiile art. 152 din Codul Fiscal, în vigoare până la data de 31 decembrie 2006, a căror cifră de afaceri, excluzând veniturile obţinute din vânzarea de bilete de transport internaţional rutier de persoane, este cuprinsă intre 33.817 lei şi 200.000 lei. Formularul se depune la organul fiscal competent, până la data de 1 martie 2007, inclusiv. Se depune, în format electronic la registratura organului fiscal competent sau la poştă, prin scrisoare recomandată. Formatul electronic va fi însoţit de formularul editat cu ajutorul programului de asistenţă, semnat şi ştampilat. Formatul se editează în două exemplare: 1 exemplar se depune la unitatea fiscală, împreună cu suportul electronic; 1 exemplar se păstrează de către persoana impozabilă. Formatul electronic se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor. Programul este pus la dispoziţia persoanelor impozabile, gratuit, de unităţile fiscale sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Finanţelor Publice.

392 A Declaraţie informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în anul … (OANAF 1/2008) Formular 392A

o       Formularul se completează de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, potrivit dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, a căror cifră de afaceri, efectiv realizată la finele anului calendaristic, este inferioară sumei de 10.000 de euro, calculată în echivalent lei, potrivit legii. Se depune până la data de 25 februarie, inclusiv, a anului următor celui de raportare. Se depune, în format electronic la registratura organului fiscal competent sau la poştă, prin scrisoare recomandată. Formatul electronic va fi însoţit de formularul editat cu ajutorul programului de asistenţă, semnat şi ştampilat. Formatul se editează în două exemplare: 1 exemplar se depune la unitatea fiscală, împreună cu suportul electronic; 1 exemplar se păstrează de către persoana impozabilă. Formatul electronic se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor. Programul este pus la dispoziţia persoanelor impozabile, gratuit, de unităţile fiscale sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Finanţelor Publice.

392 B Declaraţie informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile efectuate în anul … (OANAF 1/2008) Formular 392B

o       Se completează de către persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA, potrivit dispoziţiilor art. 153 din Legea ulterioare, a căror cifră de afaceri realizată la finele anului calendaristic, excluzând veniturile obţinute din vânzarea de bilete de transport interna.ional rutier de persoane, este cuprinsă între 10.000 de euro şi 35.000 de euro, calculată în echivalent lei, potrivit legii.   Se depune la organul fiscal competent, până la data de 25 februarie, inclusiv, a anului următor celui de raportare. Se depune în format electronic, astfel: la registratura organului fiscal competent;  la poştă, prin scrisoare recomandată. Formatul electronic depus pe suport electronic va fi însoţit de formularul editat de persoana impozabilă cu ajutorul programului de asisten.ă, semnat şi ştampilat, conform legii. Formularul se editează în două exemplare: un exemplar se depune la unitatea fiscală, împreună cu suportul electronic;  un exemplar se păstrează de către persoana impozabilă. Formatul electronic se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor.

393 Declaraţie informativă privind veniturile obţinute din vânzarea de bilete pentru transportul rutier internaţional de persoane, cu locul de plecare din România în anul ...” Formular 393

o       Se completează de către persoanele înregistrate în scopuri de TVA, potrivit dispozi.iilor art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care în cursul anului precedent au prestat servicii de transport internaţional de persoane. Se depune la organul fiscal competent, până la data de 25 februarie, inclusiv, a anului următor celui de raportare. Se depune în format electronic, astfel: la registratura organului fiscal competent;  la poştă, prin scrisoare recomandată. Formatul electronic depus pe suport electronic va fi însoţit de formularul editat de persoana impozabilă cu ajutorul programului de asisten.ă, semnat şi ştampilat, conform legii. Formularul se editează în două exemplare: un exemplar se depune la unitatea fiscală, împreună cu suportul electronic;  un exemplar se păstrează de către persoana impozabilă. Formatul electronic se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor.

393 Declaraţie informativă privind veniturile obţinute din vânzarea de bilete pentru transportul rutier internaţional de persoane, cu locul de plecare din România (OANAF 86/2007) Formular 393

o         Se completează de către persoanele impozabile înregistrate ca plătitor de TVA care, în cursul anului 2006, au prestat servicii de transport internaţional. Formularul se depune la organul fiscal competent, până la data de 1 martie 2007, inclusiv, în format electronic, astfel: la registratura organului fiscal competent; la poştă, prin scrisoare recomandată.  Formatul electronic va fi însoţit de formularul editat de persoana impozabilă cu ajutorul programului de asistenţă, semnat şi ştampilat. Se editează în două exemplare: 1 exemplar se depune la unitatea fiscală, împreună cu suportul electronic; 1 exemplar se păstrează de către persoana impozabilă. Formatul electronic se obţine prin folosirea programului de asistenţă pus la dispoziţia de unităţile fiscale sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Finanţelor Publice.

394 Declaraţie informativă privind livrările/prestările si achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional (OANAF 702/2007) Formular 394

o         Începând cu data de 1 ianuarie 2007, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România sunt obligate să declare toate livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile de bunuri şi servicii realizate, pe teritoriul României, către/de la alte persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România.  Declaraţia 394 se depune semestrial la organul fiscal competent până în data de 25 inclusiv a lunii următoare încheierii semestrului de raportare. Formatul electronic al declaraţiei se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi este pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, de unităţile fiscale sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Economiei şi Finanţelor.

400 Declaraţie informativă privind veniturile din economii obţinute din România de persoanele fizice rezidente în state membre ale Uniunii Europene, ţări terţe şi teritorii dependente sau asociate (OMEF 564/2007) Formular 400

o       Se depune de către plătitorii de venituri din economii obţinute din România de persoanele fizice rezidente în state membre ale Uniunii Europene, ţări terţe şi teritorii dependente sau asociate. Termen: 28/29 februarie curent, pentru plăţile făcute în anul precedent. Se aplică pentru veniturile din dobânzi realizate începând din 1 ianuarie 2007. 

500 Fişă de înscriere în cazierul fiscal (OMEF 260/2007) Formular 500

o        Se utilizează la înscrierea în cazierul fiscal al contribuabililor a faptelor constatate de către organele de control, precum si a sancţiunilor aplicate. Se completează în două exemplare

501 Fişă de actualizare a înscrierilor în cazierul fiscal (OMEF 260/2007) Formular 501

o        Se utilizează la actualizarea înscrierilor în cazierul fiscal al contribuabililor  

502 Cerere de eliberare a certificatului de cazier fiscal (OMEF 260/2007) Formular 502

o        Se utilizează la eliberarea unui certificat de cazier fiscal. Se întocmeşte într-un exemplar de contribuabil

503 Cerere de rectificare a datelor înscrise în cazierul fiscal (OMEF 260/2007) Formular 503

o        Se foloseşte la rectificarea datelor înscrise în cazierul fiscal. Se completează într-un exemplar de contribuabil

504 Certificat de cazier fiscal (OMEF 260/2007) Formular 504

o        Se utilizează numai în scopul în care a fost eliberat. Se întocmeşte in două exemplare de organul fiscal

 710  Declaraţie rectificativă (OMFP 600/2004) Formular 710

o          Se utilizează pentru corectarea impozitelor/taxelor declarate la bugetul de stat, stabilite de către plătitori prin autoimpunere sau cu regim de reţinere la sursă, precum şi a contribuţiilor sociale datorate de angajatori şi reţinute de către aceştia de la asiguraţi. Formularul se completează cu ajutorul programului de asistenţă pus la dispoziţie de Ministerul Economiei şi Finanţelor. Se poate depune şi prin Internet.

 
< Precedent   Următor >